Pe chipul bolţii, ca un gând se-abate
Un nor, greoaia umbră clătinând;
Ca sufletul bolnav ce-n pat se zbate
O tufă-şi joacă braţele în vânt.
Văzduhul glasul trist şi surd şi-ncearcă
Pleoapa neagră uneori clipind,
Cum ochi clipesc, ce vor să plângă, parcă,
Şi de sub gene picuri ies, sclipind.
Prin pustă, ceaţa-şi pune lăicerul
Şi reci fiori din smârc s-au ridicat...
Gândind la jalea lui, până şi cerul
Din mână parcă soarele-a scăpat.
Traducere de Lazăr Iliescu
vezi mai multe poezii de: Nikolaus Lenau
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.