Era tăcută noaptea. Orașul adormise
atât de-adânc că geamuri se-ncețoșau de vise.
Senin din zare-n zare... și parcă între ele
țesuse luna voaluri cu unduiri și stele.
Dormeam și-n vis uitasem de beznă și de frică;
umblam pe străzi cu umbra-mi prelungă de pisică.
O lume de feline trecea alene strada
cu blănuri sure, negre sau albe ca zăpada.
Erai și tu acolo uitând de podul unde
foșneau în manuscrise filozofii profunde.
Râdeam când discul lunii ne profila pantere.
Pe țigle pictau raze culori de-argint și miere.
Ieșeau fâșii de aburi din ierburi adormite.
Cânta un glas în noapte, plângeau în el ispite...
și lin creșteau, albi norii, în șir de caravane
lungindu-se cu lenea pisicilor persane.
Cânta un glas departe despre iubiri absente.
Din ochii lunii lacrimi cădeau fosforescente...
vezi mai multe poezii de: roxana.c
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Multumesc Sonia, ma bucur ca rezonezi :)
Tudor, bucuria e si a mea, cand versurile plac!
Valentin, ma straduiesc... :)
Va multumesc de lectura si semnul lasat ;)
roxana.c (autor)
miercuri, 09 martie 2016
Îmi place să descoper frumuseţea versurilor tale....
valentin
luni, 07 martie 2016
Mulțumesc pentru asa frumoasa lectura.
tudor
duminică, 06 martie 2016
Foarte frumos scrisa Roxana. Ai mult talent si te citesc cu mare drag
sonia
duminică, 06 martie 2016