Noapte… ploaie… svon de toamnă…
ulița se face-n două…
vântul aspru rupe frunză
de prin plopii ce mă plouă
și mereu îmi taie calea…
parcă eu ași fi de vină
că pe-afară nu-i lumină…
Și mă duc așa… cu vântul…
cum îi place să mă poarte…
tot mai multă cade frunza
răvășită-n sbor de moarte
și-mi alunecă pe frunte…
de pe frunte peste pleoape…
și se joacă… să mă-ngroape…
Stau cu ochii-nchiși… mi-e bine…
vântu-mi spune-ncet… cuminte:
„N-am ce face… scutur frunză…
cresc pământ pentru morminte
ca să ai și tu… și alții
mâine patul de hodină…
și uitare… și lumină….
Sursa: Revista lunară de cultură – Familia, seria III, anul I
mai multe https://www.voci.ro/noapte-de-zaharia-barsan/
vezi mai multe poezii de: barsand
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.