- Se tulbură liniştea nopţilor... Cerul
Mai spune poveşti despre stele ce cad
Mi-e gândul departe, mă-nvăluie gerul
Şi plânge-un arhanghel cu lacrimi de jad,
Dar tu stai pe pragul luminii şi gândul,
Subţire ca aţa ce trece prin ac,
Se leagă de-un vis diafan înnodându-l
De sufletul meu. Manuscrisele tac.
Vorbeşte-mi de noi şi de nopțile-acestea
Prelungi ca ecoul ce-ajunge târziu
La îngerul care ne scrie povestea
Cu pana de foc a argintului viu.
- În orele tulburi, când plânge misterul,
Cu flăcări albastre, zâmbind Orion
Ne-arată că poate sfida temnicerul
Și joacă pe boltă cu stele șotron.
Deschisă-i fereastra spre Calea Lactee,
Curaju-mi lipseşte, dar jur că-ndrăznesc
Să-ţi spulber tavanul odăii, trofee
Vreau ochii căprui, ard ca focul ceresc
Al nopţii în care te-aşezi lângă mine,
Felina mea neagră, torcând fantezii,
Când timpul şi spaţiu sunt două doctrine
Ce nici nu contează la ceasuri târzii.
Liliana Trif & Ioan Grigoraș
https://www.facebook.com/chocolatelovepoetry/
vezi mai multe poezii de: nutzu