Soare veşted, soare vechi
Cât o palmă de înalt,
Îl iau plopii de urechi
Fără scară, fără salt.
E bolnav de veşnicii
Câte-a tors şi-a îngropat,
Câte umbre şi stihii
Între timp a destrămat.
Soare umil, saore mic
Cât o ancoră abea
Înfloritu-i-a în spic
Dulcea somnului zăbrea.
O să doarmă iar blajin
Undeva adânc şi cald
Rotunjindu-ne cu chin
Pentru mâine alt smarald.
Publicată în „UNIVERSUL LITERAR”, an I, nr. 37, din 13 septembrie 1942
vezi mai multe poezii de: Ion Pena
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.