Nu am știut să te păstrez
Știm amândoi că viața-i scurtă,
M-am tot ferit, dar vreau să îti spun,
Aștept de mult să-ți bat la poartă,
Când te privesc cu greu mă adun.
Te-aș fereca, ca slova în gând,
M-aș amăgi că mă iubești,
Apoi ți-aș cere, în primul rând,
Să îmi fii mai mult decât îmi ești.
Mai vreau un pic de mângâiere,
Un strop din stocul tău de amor,
Să-mi dai din sursa de plăcere
Săruturi strânse într-un izvor.
Și iar mă-ntorc la mine-n gânduri,
Din nou speranțele trișează,
Mă simt răpus de valuri tulburi,
Dar te doresc, dorința-i trează.
Aș face tot să-mi fii o floare,
Eu ți-aș dărui mai mult din crez,
Cândva voi ști și cum se moare,
Dar nu am știut să te păstrez!
Autor: Gabriel Stănciulescu
vezi mai multe poezii de: Gabriel Stanciulescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.