Nu mai e mult și o să pleci de tot,
Căci asta nu mai este lumea ta
Și-o să sădesc pe-al tău mormânt, socot,
O floare-albastră de nu-mă-uita.
Și când de tine o să-mi fie dor
La capul tău eu în genunchi voi sta
Privind tăcut, cu sufletul ușor,
La floarea-albastră de nu-mă-uita.
Iar când se va usca, n-o să disper,
Știind c-o floare nu va rezista,
Dar sunt convins c-acolo sus, în cer,
Tu niciodată nu mă vei uita.
vezi mai multe poezii de: Octavian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.