Nu pot să-ţi mai vorbesc
cum îţi vorbeam atunci
când păsările luminii vibrau
în serile cu ochi de chihlimbar
învăţ tăcerile albe
cu gândul îmbracat
în dorul de tine
ţărână călcată de corbi
se surpă în golul lăsat
în partea aceea de suflet
rămasă dincolo
braţe întinse pe hotarele depărtării
încolţesc amăgirea
muşc din ploi
îmi las morganele îmbrăţişate de cer
rană copiilor mei nenăscuţi
la geamul unde nu plouă
din umbra cu luciri de ape
curg spre tine
aprinde o candelă în inimă
lacrimă prinsă-n
tristeţea nopţilor
să te găsesc
vezi mai multe poezii de: Agafia
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Lectura poeziei tale nu a împrăştiat decât emoţie la mine în suflet
marinela
duminică, 15 ianuarie 2017
Acelasi vers pe care il citesc cu drag la tine..
felicia
sâmbătă, 14 ianuarie 2017