Nu v-aș da să-mi duceți suferința!
...
Nu v-aș da să-mi duceți suferința,
Nu v-aș da nimic din ce-am trăit,
Numai lacrima mi-a decojit ființa,
Greul vieții mi-a întărit voința,
În răbdare mi-am găsit putința
Și doar durerea vieții m-a trezit!
...
Am dus cu mine răni până la sânge
Îmi voi duce crucea până la sfârșit,
De plâng, oricum eu nu m-aș plânge,
Doar timpul ăsta parcă nu-mi ajunge
Și dacă simt cum viața mi se scurge,
Nu v-aș da nimic din ce-am trăit!
...
Duc cu mine ce nu-i ușor de dus,
Dar cel mai greu de dus e neputința,
Nimic din lume deoparte nu am pus,
Știu să rabd când doare de nespus,
Gândind atunci la ce-a răbdat Iisus,
Nu v-aș da să-mi duceți suferința!
...
De oameni recunosc, nu-s iubitor,
De ei am stat departe sau i-am ocolit,
Nu știu prin ce trec, nu-i treaba lor,
Deși am lângă mine un înger păzitor,
Care se tot luptă să-mi fie mai ușor
Și va sta cu mine până la sfârșit!
...
Și doar durerea vieții m-a trezit
În răbdare mi-am găsit putința
Greul vieții mi-a întărit voința,
Numai lacrima mi-a decojit ființa,
Nu v-aș da nimic din ce-am trăit,
Nu v-aș da să-mi duceți suferința!
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.