Sunt obligat,
Uneori,
Să respir
După un plan deja stabilit
De pricepuţii
În delir
Sau
În plictis îndesat
În trăit.
Ne înmulţim
De frica pieirii
Sau
A plăcerii,
Plătind un tribut
Atât îndrǎznelii
Cât şi devenirii
Sădite în noi
De Cel ce ne-a vrut.
Nu vreau să gândesc
La comandă
Sau să plec
Când unii o vor,
Frumos îmi şade
Pe-a casei verandă
Ascultând simfonia
Unui izvor.
vezi mai multe poezii de: samoila