Degeaba stau aici cu inima înţepată de somnifere, ascultând într-una Zidul, urlând, izbindu-mă de pereţi – tu nu mă mai iubeşti...
Tu, care visai o lume vopsită roz şi camioane rupându-se în stîlpi, tu, care aveai pe dedesubt sârmă ghimpată, tu, „când vorbeşti cu mine să taci”, tu, „vii degeaba pentru că nu mai sunt”, tu punându-mi să urle în telefon U2, „te crezi un Iisus numai că tu cotcodăceşti pentru leproşii pe care-i ai în cap”, numai tu, only the lonely, îndrăgostită de Kafka, ascunzându-i pozele peste tot, fetiţă acuzată de ceva mai rău ca o crimă, studentă la sociologie punându-şi ochelari orbi şi rostogolindu-se peste lăzile de la tarabe, notându-şi apoi fericită reacţia, răspunzând anunţurilor matrimoniale ca să ştii acum legi obscure ale obişnuinţei şi sângelui, însă tot portocale rostogolindu-se pe trotuar..., rugând străinii să o lase să-i atingă pe faţă, să vadă cum sunt, tu, „mi-ai făcut rău oricum sunt bolnavă şi o să mor repede”, cheltuindu-ţi dragostea cu javra aia, dresând-o, „Cynthia e geloasă pe tine”, tu, stând noaptea desculţă pe banca din faţa blocului, dată afară, spunându-mi că ai face orice să pleci, visând cum asfaltul e spart de copaci dintr-o dată, văzându-mă pe mine în „Profeţii asfaltului”...
Tu, caietele cu „vreau să mor”, tu, „sunt ca o dinamită care a explodat”, Oana, o ană, o mironosiţă a Domnului arătându-i speriată o pungă de mere care au explodat...
Tu, „ţie îţi place numai fundul meu!”, tu, „de fapt eu sunt altcineva, nu ce ai tu în cap!”, „Te lamentai sub un turn şi eu eram lîngă tine şi te iubeam...”, tu, strigând versetele furiosului Ilie în Schei în troița în care ne ascundeam noaptea, tu, „casa noastră este un titirez, noi suntem cei care umblă”, neputând să te uiţi la documentarele despre război, izbucnind disperată în plâns, încercând să mă împingi la disperare şi la nebunie şi, până la urmă, reuşind asta...
Numai tu...
Unde eşti? Fără tine trăiesc degeaba, degeaba mai scriu...
Ar trebui să dorm continuu în vis şi nici acolo să nu am coşmaruri, ca să te uit!
Ar trebui să mi se scoată creierul şi să mi se pună în loc un ficat de porc, să te uit!
Ar trebui să uit de mine ca să te uit!
Și să fiu tăiat în bucăți, ca să te uit!
Și să fiu hrănit cu gaz, ca să te uit!
Și să mor fără să ajung în altă lume, ca să te uit!
Și să uit că trebuie să te uit...
_________________
Apărută în volumul „Manifest Anarhist și alte fracturi”, 2000
Apărută în „Integrala Ianuș : Poezia” :
https://yanush.files.wordpress.com/2016/03/integrala-ianus-poezia.pdf
vezi mai multe poezii de: yanush
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.