O casă - Vizireanu Daniela
Poezie adăugată de: danielavizireanu

    sâmbătă, 11 martie 2017

Miros suav de ghiocei
și melancolic trup,
singură, stau la soare
pe pragul casei mele vechi, citind.
E o casă vastă-n amintiri,
ostenită și amprentată de timp.
Refugiul meu,
unde tăcerea e liniștitoare,
și durerea are leac.
Și-aud păsările cântând,
și câinele lătrând,
și ceainicul din bucătărie clocotind.
Și câteodată toate astea-mi sunt de ajuns,
și câteodată îmi doresc mai mult.
Și câteodată mă întreb:
Sunt prinsă într-o viață trăită greșit?



vezi mai multe poezii de: danielavizireanu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.