O IARNĂ
Cerul închis zăpadă toarnă
Peste oraşul cenuşiu ca plumbul
Şi murdăria îi astupă sumbru;
Ce trist e albul care se răstoarnă!
E frig şi tare e pustiu pe dâmbul
Copilăriei în această iarnă;
Nici săniuş nu e, nici larmă,
Doar drumuri care ies din târg, de-a strâmbul.
Nu e frumos decât în cimitir,
Căci candela mai arde în delir
Sub cenuşiul hâd al bolţii...
În sufletu-i oraşul e-ngheţat,
Trec oameni trişti, cu umblet condamnat,
Şi sărăcia îşi arată colţii.
vezi mai multe poezii de: Vasile Cornel
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.