ca o năframă de borangic,
seara se lasă ușor,
peste dealuri,
râuri și cătune.
vântul-moșneag mucălit,
scuturându-și de zăpadă pletele,
fluieră
o doină de dor.
căinii latră;
găinile, încă mai cârâie;
de frică, copacii au înlemnit
într-un picior.
luna, cu greu a ieșit din ciutură;
acum, curioasă,
se uita prin ferestrele cu lumini aprinse.
ninsoarea
a acoperit - c-o pătură de lână țurcană,
totul:
și gardul
și leagănul
și troiță din fața casei.
ulițele nu se mai văd.
cu desagile pline cu nuci si covrigi,
colindătorii si păstorii
au plecat
să vestească nașterea Domnului,
la porțile cerului.
vezi mai multe poezii de: Anisoara Iordache
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.