O, Toamnă, binecuvântată!...
Sonet II
O, Toamnă, binecuvântată
Prin roade multe şi estimp,
Eşti cel mai dulce anotimp
Cu sarcina-ţi îmbelşugată!
Tu-ai fost dorită, între timp
Să fii regina...- ncununată,
De Domnu-n aur îmbrăcată
Şi-n cântec pusă în răstimp!
Cu-atâtea scumpe bucurii,
Ce-nalţă sufletu-n extaze -
Tu-n ani bogaţi în vervă vii...
Cu-aceleaşi frumoase faze,
Cu dorul scump de veşnicii
Sub soarele, -n eterne raze.
Flavius Laurian Duverna
28 septembrie 2015
vezi mai multe poezii de: Duverna