O vreme dubioasă
Adăugat de: Costel Zgan

...Să nu scoţi niciun câine afară: în ploaia mohorâtă şi plină de jegul condiţiei umane.Da, da, da: nu-i nici o exagerare !Animalul te atacă de obicei din faţă, omul târându-se după acelaşi instinct al supravieţuirii, n-are nici o regulă : îţi dă lovitura de graţie (pe) unde apucă!
Cine are urechi de auzit să le ciulească!Nu-i ...uman să trăieşti cu spatele la destin: şi indiferenţa îl poate provoca.Mai ales indiferenţa îl provoacă!
Colectivul în care-şi face veacul Dio este unul relativ mic : pot să se hrănească toţi în bună înţelegere şi imparţialitate din acelaşi ou.Acelaşi ou?!Poate oul dogmatic al lui Barbu,deşi nu aş băga mâna-n foc nici pentru ăsta.Însă până la urmă orice ou poate fi spart, mai ales dacă este destinat consumului în comun : albuşul vouă , gălbenuşul mie!
-Ce oră se desfăşoară aici?
Dio vede secundele cum ies una câte una din ceasul electronic de la mâna stângă şi cum încep,neruşinatele , să se întindă pe pajiştea unde era cu elevii "în documentare" : culegeau cu toţii informaţii proaspete pentru o compunere liberă.
Dintrodată secundele dispar cu toate în pământ , pe lângă firele de iarbă care înţeapă timid pojghiţa de aer din proximitatea solului.
Un abis dezolant zguduie amiaza din rădăcini . Copiii îşi cască ochii la noul-venit , încercând zadarnic să-l înghesuie în peisajul orei.Era deja o persona nongrata!
Şi ca şi cei mici (!) , Dio avea mai multă încredere în propria simţire decât în "raţiunea" colectivă.
Noul-venit era catapultat de la o margine la alta a peisajului.Hăul apropierii îl înghiţi până la urmă,bucată cu bucată : cap,burtă şi membre!

Costel Zăgan, DEȘERTUL DE CATIFEA (6)