Căderi în viaţa noastră sunt,
De vrem sau de nu vrem să fie,
Dar, sigur, cu multǎ mǎiestrie,
Le luǎm drept amǎnunt
Sau
Dacǎ nu, le acceptǎm aşa,
Cum face orice om mǎrunt.
Azi oamenii se-mpart
În cei ce ştiu
Şi
Cei ce caută mereu
Ceva-ul ce i-ar linişti.
Dogmatici ştiutorii,
Ceilalţi doar sceptici,
Apropiaţi în fiecare zi
De-adâncul din muritori.
Trează,
Gândirea lor nu zace în antreu
Să le provoace accese
De epileptici.
Apreciez pe-acei care gândesc,
Cu rost,
Scormonind în ei
Să afle neaflatul
În timp ce trǎiesc, în penitent,
Un post adevǎrat
Ce le purifică fiinţa
Pierdutǎ-n existent.
Voi, oameni, fiţi modeşti!
Chiar dacă pierdeţi privilegii
Ce vă-ntăreau puterea
Asupra fiinţelor cǎzute,
Umblaţi la legea
Ce guverneaz-averea
Ce-o adunaţi, pe nevǎzute.
Oameni,
Veniţi la matca voastră!
Aveţi şi gust, aveţi şi simţ
Sǎ ocoliţi prostia secularǎ
Ce inventeaz-alegerea mǎiastrǎ
De bani strălucitori cu zimţ,
Ce sunǎ sub o saltea
Precarǎ.
vezi mai multe poezii de: samoila
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.