Ce n-avem ne trebuieşte,
ce avem nu-i o avere,
ce-i puţin nu ne ajunge,
ce e mult şi mai mult cere.
Ce nu-i timp ca timpul curge,
ce nu-i soare străluceşte,
ce nu-i munte se înalţă,
ce nu-i gheaţă se topeşte.
Ce e trist tot trist rămâne,
ce e vesel se preface,
ce e bine-n rău se schimbă,
ce e rău mai rău se face.
Ce nu-i foc ca focul arde,
ce sunt valuri nu-s albastre,
Heracliţi şi Thaleşi urcă
scara îndoielii noastre.
Ce-i din cer spre cer se-înalţă,
Ce e lut în lut coboară,
după zi urmează noapte,
după noapte - noapte iară.
Ce-i frumos ne-nfricoşează
ce-i urât ne-ncâtă cult,
ce-i curat gunoi se face,
ce-i gunoi - gunoi mai mult.
Ce e mic şi mai mult scade
ce-i înalt se năruie
ce-i furat se-acumulează
ce-i muncit se dăruie.
....................................
Ce e lumea? E o şcoală
unde silitorii-nvaţă
să iubească şi să treacă
în Adevărata Viaţă.
Ce e vis e îndrăznire,
ce-i poet e sărbătoare -
călăuză şi îndemn
de-a spera fără-ncetare.
Ce-i credinţa? E puterea
de-aţi trăi viaţa curată,
de-a ierta, de-a face bine
fără să aştepţi răsplată.
Ce-i nădejdea? E dorinţa
de-a-l găsi pe Dumnezeu.
(De-a învinge suferinţa,
de-a te ridica mereu).
Ce-i iubirea? E impulsul
care-animă universul,
care naşte muguri, oameni,
care izvorăşte versul.
Însă omul? Ce e omul?
Ce înseamnă a fi viu?
Nu răspundeţi dumneavoastră?
Eu pe asta n-o mai ştiu!
vezi mai multe poezii de: Florin T. Roman
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Interesant,, te-am citit cu placere
estera
vineri, 30 septembrie 2016
Eu am să-ţi răspund ! Omul esti tu cel care încerci să dezlegi aceste mistere ale vieţii. Chiar dacă afirmi că le şti, multe dintre ele încă au ceva necunoscut în ele. Numai că versurile tale sunt
încrezătoare şi pline de substanţă. Dacă îmi permiţi, "ce e val, ca valul trce", poezia ta rămâne!
stefan doroftei doimaneanu
joi, 29 septembrie 2016