OCHII
Privesc simezele cu albe panouri ca un netot;
Pe pânze albastre văd obsedanţi ochi în pornire,
Ochi pe tulnice, ochi în toteme, ochi mari pe lire,
De ochi deschişi să mă desprind nu mai pot.
Ies pe trotuar, ameţit de lumina din fire,
Dar mai departe ochii-mi apar peste tot!
Ochi mari în cer, ochi în ziar, ochi în compot,
Ochi pe gherete, ochi în copaci, ochi pe clădire.
Hora de ochi se roteşte dementă,
O permanentă, iscoditoare pândă atentă;
Nu ştiu ce vor, electroni gravitând însu-mi minim;
Şi treptat mă cuprinde neliniştea, groaza,
Căci toţi aceşti ochi ce-şi aţintesc din neant raza
Asupra mea ... nu au inimi.
vezi mai multe poezii de: Vasile Cornel
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.