Ochii - Nicholas Dinu
Poezie adăugată de: nichodin

    joi, 16 iulie 2026

Ochii tăi verzui
Sunt ca taina cerului,
Sunt ca roua pe sprânceană,
Doamnă, vin dulceag, icoană!

Ochii mei căprui,
Nori uscați ai nimănui
Goi de răzvrătiri și pânde,
Plini de întrebări plăpânde!

Ochii noștri de-antracit
Ochi în ochi când s-au privit,
Porumbei cu soare-n cioc
Au căzut în mări de foc!

Ochii tăi cu miez verzui,
Ochii mei, nesaț căprui,
Ochii noștri de grafit
S-au văzut și s-au iubit.



vezi mai multe poezii de: nichodin




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.