Eu mă pierd în vocea ta suavă,
parcă-mi cânți atunci când îmi vorbești,
cuvintele-s pe notă muzicală.
Vrei sufletul să mi-l zdrobești?
Ochii tăi, o mare liniștită,
într-o noapte de smarald,
luminează fără lună
în răceala-n care ei se scald.
Inima-i ca un vulcan,
ce se revarsă în cascadă,
cu focul lui cât un ocean
sufletul în scrum să mi-l prefacă.
Dar tu, ești în gândul meu,
acum te văd, parcă ești zeu,
mai târziu dispari noapte,
ca o nălucă pleci... departe.
Din volumul Trăind, Iubind, prin poezie
vezi mai multe poezii de: Ana Aurelia Pntea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.