Se reaprind clipele din cearcănele morţii
şi dorinţa îmi arde gurguiele precum o pradă –
dacă ochii tăi, iubite, sunt tăciuni pe rugul nopţii,
în sărutul meu, şoptirea e de-acum ofrandă.
Lasă-mă să-ţi spun cum lângă noi va agoniza consumată luna,
cum tăcerea ei preschimbă zorile într-un un greu prohod,
şi cum stelele se vor topi una câte una...
Să-ţi spun că, în pântec, iubirea începe să dea rod.
vezi mai multe poezii de: Gavriil Stiharul
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.