Mă uit la mine….sunt bătrână...
Cu-obrajii lungi, supţi de nevoi,
Ş-am crengi uscate-n loc de mână
Şi ochi….din ce în ce mai goi….
Azi păru-mi nins şi alb ca neaua
Doar o basma poate să-l lege,
Dureri mă macină într-una
Şi-s singura ce mă-nţelege.
Şi dacă sparg cumva o cană,
Şi vreau să strâng să o adun,
Îmi ia un secol parcă, mână
Ce-o întind spre vasul făcut scrum…
Nici să mă plec nu pot acum,
Nu pot să mă ridic de fel,
Mă folosesc aşa cum pot
De-un băţ ce-a ‚’mbătrânit şi el…
Şi dacă- ajung într-un târziu
Acolo unde mi-am dorit
E pentru că, cu vai cu chiu,
Pe drumuri lungi m-am chinuit…
Ce fericită eram cândva
Când soarele-mi zâmbea prin lunci!
De mă întreb… a existat
Vreodată viaţa de atunci?
De-a existat unde s-a dus?
Pe ce căi a luat-o-n zbor?
De ce-aşa iute a apus
De nu-mi doresc decât să mor?
Şi…. mă privesc… am ochii goi
Şi-mi car prin casă soarta grea
Iar trupu-i greu, plin de nevoi
Şi-i vai şi-amar de viaţa mea!
vezi mai multe poezii de: Lyana poezii
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.