Omenesc - apersephone
Poezie adăugată de: apersephone

    joi, 24 iunie 2021

răsună țărâna în care viața-ncepe și se termină
cu țipete neauzite călcând pragul melancoliei.
dispreț pentru veșnicia efemeră
ce se-nalță-n spiritul ce a uitat să trăiască.
monden avânt al omenirii
spre a noastră extincție
Omul dacă nu se mai naște
nu-i așa că nu mai și moare?
miros de clor îmi arde gâtul
căci m-am înecat în vaporii cerului
și-n vraja vieții.
prinsă între pereții organici ai trupului meu,
viu și el,
dar nu mai viu decât ceea ce sunt eu.
mă neg ca să pot trăi în eternitatea negației.



vezi mai multe poezii de: apersephone




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.