Omul din ...
Am uitat să vă spun...
Omul din marginea drumului nu este învins, este doar dat la o parte de către copiii prea copii ce au crezut că dimineaţa purtată pe umeri le dă dreptul de stăpâni peste pietre şi flori, peste roua de cuvinte aşezată în altarul cetăţii şi de omul din marginea drumului.
Cu fiecare pas îşi punea câte o carte pe inimă, cu fiecare pas gleznele sale ucideau câte o frică, cu fiecare pas mai îngreunat îşi dădea seama că ruga lui nu a ajuns la Dumnezeu, pentru că în trecere, unui înger i s-a făcut milă de trupul lui obosit şi l-a acoperit cu o pătură de singurătate.
Voia de a merge mai departe depăşeşte trupul până dincolo de deia din vis.
Omul din marginea drumului zâmbeşte, ştiind că mâine va pleca departe sprijinit de cântecul unor păsări pe aripile cărora oraşul respiră în culori mai înalte decât zidurile, mai înalte decât teama.
Mergând pe calea cea mare a oraşului o sărbătoare îmbrăcată în mireasă zâmbeşte timid a foame... pietre şi flori, peste roua de cuvinte aşezată în altarul cetăţii şi de omul din marginea drumului.
vezi mai multe poezii de: Alexandru Ciocioi