Omul negru - ion.mihaiu
Poezie adăugată de: ion.mihaiu

    luni, 14 martie 2016

Copilul care eram
se speria cu propria lui
imaginaţie.

Ştiam că în fiecare seară
omul negru se ascunde sub pat,
fără respiraţie.

Aştepta răsuflarea mea să o soarbă,
să mă înghită
în sine.

Şi eu ţineam ochii strânşi
ştiind că aşa n-o să poată nicicând
ajunge la mine.

Întotdeauna imaginaţia mea
punea o condiţie
plăsmuirilor ei.

Şi strângeam pleoapele
şi mă salvam înnumărând în gând
unu, doi, trei...

7 martie 2016, Bucureşt



vezi mai multe poezii de: ion.mihaiu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Foarte interesanta constructia poeziei. Imi place cum compui dar cred ca trebuie sa dai mai multa atentie mesajului si alcatuirilor metaforice. Altfel poezia ramane la nivelul unei versificari reusite si atat (celebra forma fara fond a lui Maiorescu). Cred ca talent ai mult si ar fi pacat sa ilrisipesti. Cu drag,
stomff
marţi, 15 martie 2016