Orașul sfânt
...
Unde te duci tu, cavalere?
Am făcut un legământ
Să păzesc orașul sfânt!
Du-te, mi-a făcut plăcere!
...
S-au dus cu zecile de mii,
Adunați sub semnul sfintei cruci,
Dornici de glorie și parcă mult prea vii,
Atâția regi, marchizi, baroni și duci,
Prea tineri unii, sau poate prea copii!
...
S-au dus să moară pentru creștinătate,
Crezând că Dumnezeu le-o da iertare,
S-au dus să moară-mpinși de-a lor păcate,
S-au dus să moară, căci se duceau la moarte,
Prea plini de viață, flămânzi de libertate!
...
Ei l-au crezut pe Dumnezeu de partea lor,
Nu-nțelegeau că Dumnezeu nu-i moarte,
Nu-nțelegeau văzându-se cum mor
Că moartea nu-i iertarea de păcate,
Dar moartea este suprema libertate!
...
A lor armuri ce străluceau în soare,
Se-acopereau de praful spulberat de vânt,
Cavalere, acolo doar se moare,
Da, dar mor pentru orașul sfânt!
...
Și ce-a rămas de-atunci? Doar o poveste,
Despre creștini eroi ce luptă până mor,
Și câteva morminte care să ateste
Că moartea-i libertatea tuturor,
Dar și păgânii au povestea lor!
...
Cavalere, întoarce-te din drum,
Nu pot căci sunt sub jurământ,
Nu te mai duce către orașul sfânt,
Orașul sfânt e-al tuturor acum,
Acolo încă, m-așteaptă un mormânt!
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.