Se rătăci Orpheus cu barca lui în ceață
Se sparg itinerarii în largi oglinzi lichide
Legată e tăcerea c-un capăt ars de ață
Când Pontus Euxinus adâncul și-l deschide.
Eterna lui soție, mândra Euridice
Văzu sărutul morții pe unsprezece strune
Și nu putu Orpheus din val să se ridice
Și nu putu din spuma nebună să se-adune.
Văzu și Calliope fantomele durerii
Statuile nocturne priveau cum trec cortegii
A miilor de astre prin protocolul verii
Și-n frenezia morții se înfruntară regii.
Oeagrus, beat de vinul frumoaselor Sybile
Dormea pe tronul cald al altor paradigme
Îl căuta pe Bacchus în întrebări sterile
Și vai… căzuse pradă eternelor enigme.
S-a-ntunecat văzduhul în panteonul zeic
Prin labirinturi mute urcau la cer decrete
Din lyra fermecată a glasului orpheic
Rămas-a doar o mână de palide regrete!
vezi mai multe poezii de: nichodin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.