Ouroborus
...
Voi coborî în mine când va voi destinul
Timid, treaptă cu treaptă, adânc, tot mai adânc,
Când va veni momentul, voi căuta seninul
Misterioasei clipe când m-am trezit că-s prunc!
...
Și poate tot în mine voi găsi tăcerea
Tăcerea-aceea lungă, ieșită din Cuvânt
Ce mi-a zidit făptura și mi-a dat puterea
De-a coborî din stele în trupul din pământ!
...
Și poate tot în mine, mă voi găsi pe mine,
Acel mine de care mă simt tot mai străin
Și-am să-l întreb: băiete, ce s-a-ntâmplat cu tine,
Cum de-ai pierdut deodată, clipa de senin?
....
Iar de-mi va răspunde, nu știu ce s-a-ntâmplat,
Îl voi privi-ndelung și-am să rămân tăcut
Gândind că sunt în mine, dar nu-s adevărat,
Pentru că sunt cel care a coborât în lut!
...
Și voi pleca probabil, așa cum am venit,
Urcând treaptă cu treaptă, în lumea din afară,
De unde voi zbura spre-același nesfârșit,
Din care-am coborât atunci, întâia oară!
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.