Pădure să mă îmbrac
Ştiu, mă chemi sub zări rubine
Eu să vin în liliac
Şi mi-e drag şi mi-e ruşine...
N-am pădure să mă îmbrac!
Cu mâini albe ca de ceară
Pui lumina pe un ghem
Şi ca lumânare-n seară
Mă aprinzi în untdelemn!
Din câmpia cu flori roşii, încă
Presărate-n rând de maci,
Din simţirea ta adâncă
Semn să vin cu mâna-mi faci!
O să vin, n-am altă cale,
Cu lumina mă cunun
Şi cu trandafirii-n poale
La piciorul tău mă pun!
Suflet blând cu doruri multe
Strecurat în simţiri vii,
Naş am floarea unui munte
Şi noi… miri trandafirii!
Nu se ştie, nici nu-mi pasă...
Liliacul doarme lin,
Trena lui duios ne-o lasă
Într-o cruce de suspin!
Când ieşi seara la portiţă
Vin la tine-n liliac
Şi mi-e drag de-mi dai guriţă
Şi pădure să mă îmbrac!
Şi mi-e drag, mi-e drag, mi-e drag...
Dă-mi pădurea să mă îmbrac!
12.11.2010
vezi mai multe poezii de: ROLEA NICOLAE
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Dulce impletire a naturii cu iubirea...:)... Totul este neprihanit , nimic nu strica imaginea delicata...Liliac! :)
Adina Speranta
joi, 04 iunie 2015