Dreptate! Ochii plânşi cer să te vadă.
De ce ne uiţi? Nu mai trăieşti tu zână?...
Temutul Zeus căzu a vremii pradă
Şi fulgeru-i se stinse în ţărână;
A Venerii făptură de zăpadă
Încet, încet, s-afundă în ruină...
Apună toţi!... Tu, nu lăsa să cadă
Din mâna-ţi rece cumpăna divină.
Iar de-i pieri sub pietre, ca profeţii,
De dincolo de negrul ţărm al vieţii,
Înalţă spada ta, nestrămutat.
Dispară-o lume, tron de tron să ardă;
Dar nici o lacrimă să nu se piardă
Din plânsul şi din sângele vărsat!
vezi mai multe poezii de: Panait Cerna
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Ce e dreptatea-n asta lume, daca nu
Taisul far' de induplecare-al vreunei sabii,
Eliberand un loc pentru tirani - cand robii,
Ingenuncheati, strigau: "Din teaca, tu,
Ferice legiuiesti stravechi hotare,
Iar noi, cei tristi - pe care-i chinui,
Cu nedreptatea care ne-o destainui,
Jertfiti, ai nimanui - iti dam crezare,
Divina aratare!"
Th3Mirr0r
th3mirr0r
marți, 12 mai 2015