Pară brună cu buze de cărbune
oprește-ți ochii pe brațul meu
tomnatic ca-o bătrână în cârje.
Desfă-ți floarea romanță,
pe clapele de gheață,
cu degetele arse, să-ți desenez mirese sub teiul însingurat.
Luceferii să ți-i sărut pe luciul lor sălbatic,
trofeul să-l ridic pe crinul tău crescut.
Cântări necunoscute
ne poarte în neant,
să te ating ca gura
unui poet de lemn.
Nebuni, dintr-o odaie,
fugim desculți prin codru
înspre dulcele pastel ca-o lună polară.
Aduni frunze de jos și faci
păpuși-pădure, grăbită în munca
ta devii femeia serii.
Mă picură cu stele ca-o lampă în catedrale și gene luminează icoana bizantină.
Fatală dinamită, profetic clopot brun,
în ochi ai necuvinte și
pânze ai prin păr,
încărunțind în mreje-ți, azi mă declar nebun.
vezi mai multe poezii de: Caraban Bogdana
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.