În vortexul de apă liliachie, un melc își scaldă luciul gleznei,
Mă prind în horă cu geneza, hoațe de rugină în ziduri mi se-mplântă;
Mărgele albastre, buline din cer, perle de sticlă la gâtul tău și-un altar pe umeri, triunghiular, se revarsă într-o cascadă sălbatică de numere ce se cer descifrate și coagulate în corpuri ovale, ca o fabrică de cerneală.
Untdelemnul crăpând un zid de multicolore furnici în cercuri.
Sepii în formă de lunetă prin scorburi și discuri transcend aerul și clopote de aramă încep să bată.
Se topesc oglinzile de gheață cu cadre înflorate și se face vară într-o noapte.
Niciodată-i eternul...
vezi mai multe poezii de: Caraban Bogdana
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.