Plutesc pe aerul oxigenat al înfrunzirii,
poate găsesc un gând, să-alung netimpul ce omoară,
ceva ce n-am văzut demult, cum se-nvârtește-o moară
sau cum se-alintă un izvor și murmură zefirii.
Străbat întinse rariști și câmpuri cu gorgane
și-mi pare veșnicia o stare de-agregare;
A împietrit și vântul, iar cerul gol mă doare,
cu-albastrul său endemic, tânjit de gențiane.
Ce lume minunată e-n codrul de stejari!
Potecile-nsorite ce picură polen
în scoarțe zgrunțuroase - visare de licheni -,
pe rămuroase umbre mustind de cireșari.
Îmi trec privirea-ncet prin raze de frunzar,
și-mi umplu ochiul viu cu verde, pic cu pic;
Aievea simt cum cresc vertebrele prin spic,
pășind desculț și mut prin brazde-adânci. Și ar...
vezi mai multe poezii de: gabriel cristea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
!
Cele bune. Purice N.
narcispurice
luni, 26 aprilie 2021
Mulțumesc, doamnă Lucia Eniu! E din cauza ascendenței țărănești. Sfinte Florii senine!
gabriel cristea (autor)
duminică, 25 aprilie 2021
Salve, Narcis Purice! Mersi!
gabriel cristea (autor)
duminică, 25 aprilie 2021
E atâta pace în versurile dumneavoastră! O imagine de rai, un cântec plin de lumină și sevă.
Zi frumoasă!
Lucia Eniu
duminică, 25 aprilie 2021
Salutări, gabriel cristea!
-Prima impresie? zâmbet înlăcrimat și eternitate;
-A doua? precum prima, cu un puls de regret.
Cele bune,
Purice Narcis-Teofil(în plus)
narcispurice
duminică, 25 aprilie 2021