PATA
El stă la un birou elegant,
Îmbrăcat în catifea verde.
Tot timpul de care dispune şi-l pierde
Privind la o pată, secant.
Treptat, treptat pata o vede
Devenind o lume, forfotind obsedant;
Nu o mai poate cuprinde: e un neant!
Atuncea ochiul pe un punct accede.
Punctul însuşi, tot privindu-l intens,
Porneşte în revoluţie:
Sfere nenumărate se învârt în centrul lui dens,
Vibrează, scoţând un zgomot de surle,
Trimit dăunatoare particole în disoluţie
Asupra lui!... El începe să urle.
vezi mai multe poezii de: Vasile Cornel
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.