Românii și-au dorit cu orice preț
Să intre în Europa, ”cea creștină”
Un trai mai bun, un ideal măreț,
Ce n-au avut aici la noi în tină.
Au emigrat pe-ntregul continent,
Ca să găseasc-o pâine mult mai bună,
Să aibă-un trai mai bun și mai decent,
Lăsând părinții-n vatra cea străbună.
Numai ei știu cât plânsu-i îmboldea,
De dor și de singuratatea lor,
Le-au dispărut și cheful de-a lucra,
Și au crescut tufișuri pe ogor.
Acum Europa nu mai e ce-a fost,
Vedem numai revolte peste tot,
Căci neo-comunismul e mai prost,
Un totalitarism c-am idiot.
Democrația este la apus,
Nu mai există drepturi, libertăți,
Mască la gură, să arați supus,
Sclavi pe plantații fără demnități.
Mai rezistați pribegi printre străini ?
Și mai puteți continuu să slujiți ?
Veniți acasă iubiți peregrini,
La voi acasă-un trai vă făuriți.
E-adevărat și noi avem ciocoi,
Dar pe ai noști putem să-i alungăm,
Vom fi mai mulți dacă veniți și voi,
Le spunem răspicat, nu ne-aplecăm !
În țara noastră vrem ca să trăim,
Cu demnitate chiar și mai săraci,
Dar să fim mândri că suntem Români,
Și-avem în gene ADN de Daci.
Aici e locul sfânt ce-a fost plătit,
Cu sângele strămoșilor viteji,
Aici te simți acasă și iubit,
M-aștept la mulți să fiți atât de breji.
vezi mai multe poezii de: Dorel
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.