ABISURI SIDERALE
Ca un sfânt duh coborând
imensitatea de prăpăstii, de genuni siderale.
Numai recile raze ale lunii
dauresc în sclipete meduziene
peisajul nesfârşit.
Liniştea nu e în afara universului tulburată.
Zborul norilor,
ca nişte imense albii de Dumnezei,
pecetluiesc absolutul
cu însemnul mut al tăcerilor definitive.
Acolo unde arăt cu degetul
e un aici de câţiva ani lumină.
Sufletul se materializează în distanţe.
Pulberea diamantină a unui astru sfărmat
mă înconjoară lent,
ca într-o lume în care au fost
abolite legile gravitaţiei.
Acolo, acum, în sfârşit,
pot striga urletul omului liber.
Dar pentru cine să-l strig?
Cine să-l poarte spre cine?
Libertatea nu poate constrânge
nici vibraţiile să nască vibraţii:
şi totul este sublim,
şi fără sunet
în infinitul mut.
Paul Sava - LACRIMI USCATE
vezi mai multe poezii de: Paul Sava
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.