CUTEZANȚA
O, timpule, trecătorule,
nebunule,
crezi că mă sperii tu?
Păi de când mă știu,
eu am supus regi și împărați
și pe muma pădurii.
L-am închipuit pe Dumnezeu,
și L-am fixat pe ziduri în catedrale,
de unde mă privește și azi.
Lanțurile robiei le-am rupt,
și mi-am făcut, călător,
câte-un vecin în fiecare pulsar.
Și crezi că mă sperii tu,
o, timpule,
trecătorule,
nebunule?
Cu un zâmbet hain,
timpul mi-a făcut doar atât:
" țâncule !",
cum ameninți copiii cu degetul.
Prima mișcare a arătătorului,
pendulat,
am mai văzut-o, parcă,
orizontal.
La a doua,
geamăn cu rocile,
odihneam de milenii
în regnul mineral.
Paul Sava - LACRIMI USCATE
vezi mai multe poezii de: Paul Sava
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.