Mi-e dor de Dumnezeu
Mi-e dor de Dumnezeu,
și-l caut printre oameni.
Dar printre toți cei pe care i-am cunoscut
căutăndu-l,
El sta ascuns.
Căci fiecare dintre ei,
odată m-a lingușit,
odată m-a scuipat,
odată m-a lovit,
și cel puțin odată
fiecare din ei m-a pândit.
Ca să fiu cinstit,
cum spun necinstiții,
trebuie să spun că,
din când în când
m-apucă și pe mine câte-un dor
de toți cei pe care i-am cunoscut.
Dar, mai cu osebire, îmi amintesc
de marele surd care-a scris simfonii,
de orbul care și-a dictat "Paradisul pierdut"
de mâinile moarte ale pictorului
mort cu penelul în dinți,
de ciungul de la Lepanto,
de cel care a rămas nemuritor
scriind...nu credeam să-nvăt a muri vreodată...
de marele Shakespeare,
și de alții ca ei.
Îi ascult,
îi citesc,
îi revăd.
Dorul meu moare, ca să se nască apoi și mai viu,
și atunci, întrebându-mă, știu:
Toți acești oameni,
și alții ca ei,
au fost Dumnezeu.
Paul Sava-LACRIMI USCATE
vezi mai multe poezii de: Paul Sava
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.