UMBRA
Pictorului Țuculescu
Nu-mi place să merg ziua pe stradă.
Permanent o pereche de ochi sunt pe mine.
Zeci de perechi de ochi,
mii, zeci de mii,
fiecare purtând în căutătură
cel puțin o indiscreție.
Unii se miră, alții se-alintă,
alții mă ard ca parafa procuraturii.
Totdeauna m-a urmărit cineva.
Am fugit peste câmp, în pustiu
și nici acolo nu eram singur.
Umbra mea, ca o umbră,
mă pândea toată ziua,
când din față, când din spate,
când din dreapta, când din stânga.
Numai în întuneric sunt singur,
cu frica de umbra mea,
fără nimeni pe urmele mele.
Dar cum răsare luna,
umbra mea
rezemată de zid,
își reia rolul paznic,
mereu după mine,
mută și nedeslipită,
ca o gardă de corp înarmată,
gata oricând să execute un ordin.
Singura mea scăpare e marea.
În lumina lunii
urmărit,
conștient,
prefăcându-mă temerar,
înaintez în mare,
pe jos,
încet,
la pas.
Până la glezne,
umbra pe mal.
Până la genunchi,
umbra pe nisip.
Până la brâu,
umbra pe fund, se zbate pe fund.
Până la gât,
umbra dispare-n adâncuri,
până-n înaltul cerului, fără umbră de regret.
La marginea apei dinspre pământ,
neauzită în foșnetul melodios al valurilor,
îngenuncheată,
umbra mea, mută,
așteaptă.
Noaptea așterne peste ea,
fâlfâind,
un doliu de-ntuneric.
Paul Sava - LACRIMI USCATE
vezi mai multe poezii de: Paul Sava
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.