PE MARGINEA ZIMȚATĂ A FRUNZEI ÎN VÂNT ...
Diotima, iată-ne pe marginea zimțată a frunzei --
ferăstrău tuturor celor ce sunt sigură pradă
sub distantul cer indiferent,
între față și revers
prin seve nervuri vacuole spirale
în etern flămândul de sine șarpe-cerc ouroborus
întorcându-ne străini ai nimănui în noi înșine
în jurămăntul de sărăcie iubire și dăruire
mai bogați decât regii săracelor timpuri
cu Hoelderlin întrebând la ce bun poezia ...?!
regăsiți în veșnica taină nicicând nimănui cunoscută, preaiubito,
prin care intrăm ieșim în dulce vis balans
în viațamoartea ascunsă ispită în dar,
neștiind nebănuind încotro mergem singuri
fără firul ariadnei
prin propriul strămoșesc labirint
al fiecărui nevinovat muritor născut prin dor nespus în cuvânt
rostit precuvânt cuvânt necuvânt ... în vââânt ... vânt
doar suflare de vânt ... , Diotima,
doar vânt gonind în vânt ...
Raul Constantinescu
vezi mai multe poezii de: Raul Constantinescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
... Privind trecerea timpului în apa Neckarului... așa gândea Holderlin. Povestea lui de iubire, atât de tristă... martori pereții turnului unde tâmplarul binevoitor i-a permis să locuiască. Aproape 40 de ani de singurătate, de izolare, el cu Diotima lui.
Susette nu l-a putut aștepta, tot efortul lui a fost în zadar. Ei i-a scris, ea este Diotima din poezii.
Și da, ”poetic locuiește omul!”
Atât rămâne în urma lui, poezia.
”Vânt gonind în vânt”...
Mulțumesc, domnule profesor!
Adina Speranta
marți, 08 octombrie 2019