Te pansez cu zâne ‘nalte de pe muntele cu ciute,
Mâinile să-și ducă trena se transformă chiar în funii,
Și îţi urc în zborul meu, coșuri împletite, mute
Să vânăm cocori de zahăr și să-i coasem blană Lunii.
Te voi bântui cu basme și cu cruci muiate-n sânge,
O să-ți țes riduri de frunze și un pact c-o primăvară,
Ca să îți mânjesc tot trupul cu cerneală când vei plânge,
Ochii tăi să-i scriu drept titlu pe-o copertă imaginară.
O să mă arunc cu tine în focul din lemnul ușii,
Să mă scuturi de copaci și de cerul cu războaie,
O să-ți strâng subțire corpul cu petale lungi și roșii,
Nicio tristă vrăjitoare n-o să-ți cadă în văpaie.
O s-adun infernurile în buchet cu nunți de iele,
Ca să pot să tund tot părul blestemat de către-o Mumă,
Și-o să fac din el un leagăn pentru pruncul cu mărgele,
Numai fusul să-i mai vadă nașterea, subtil, din brumă.
vezi mai multe poezii de: Cornelia Cristea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.