Alboarea-mi din ochi, taiga înghețată-n cuvinte,
clipind aș rosti căutând o culoare
să-mbrace-ntr-o formă această langoare
din oase și gânduri bocind printre vintre.
Ce formă de roșu aveam pe sub toamnă
arămiți peste buze de priviri în scântei?
Căpruiu-ți, căpruiu-mi, albastrul, tustrei
foșneam printre inimi strângându-ne-n palmă
să nu ne împrăștie culorile vântului.
Ridică un gând printr-o salva de tun
lovește-mă-n pieptul de rege nebun
și fă-mă să să uit culoarea pământului.
vezi mai multe poezii de: maresalmusca
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Atipic, ca de obicei! Dar frumos pentru sufletul meu!
Adina Speranta
miercuri, 13 noiembrie 2019