Pe veci împreună - Panait Gabriela
Poezie adăugată de: Panait Gabriela

    marţi, 13 noiembrie 2018

Fi-vom stele căzătoare pe oglinda unui lac,
O poveste-ntr-o odaie unde sufletele tac,
Fi-vom poate o frântură dintr-un cer nemărginit,
Adăpostul unor îngeri pe sub ziduri de granit.

Paşii goi rănesc tăcerea, praful sare uneori,
Mâinile scrutează cerul, rugile se pierd în nori,
În genunchi, slujind icoane, ochii plâng, buzele ard,
Clopotele gem în zare respirând parfum de nard.

Niciun glas, numai tăcere ca o sabie căzând
Pe altarul neputinței ca o flamură arzând!
Ea îşi caută în suflet clipele de foc nebune
Şi îşi pierde răsuflarea rătăcită în genune.

O! Din codrii şi din ape mi te dăruie un ceas
Să fiu umbra vieții tale, să îți mângâi al tău pas,
Să simt plopii cum îşi lasă umbra deasă pe alei
Când te laşi purtat de gânduri admirând floarea de tei.

O! Tresări din adormire şi din cerul neschimbat
Ce cu brațele de gheață prea devreme mi te-a luat,
Chipul tău brăzdat de valuri timpul să-l întoarcă lin,
Să-ți simt lacrima de gheață, să-ți gust buzele de vin!

În a gândurilor straie ochii lacrimi stăvilesc,
De pe zidul trist de piatră doi ochi vii o urmăresc.
Lumânările aprinse se-oglindesc până-n tavan,
Par a fi nemăsurate şi se tânguiesc în van!

Doi ochii vii şi-un chip angelic cu un zâmbet nefiresc
Respirând singurătate, ca argintul strălucesc!
Nici o şoaptă nu desparte visul de-acel trup fragil
Ce păşeşte mai aproape -ngândurat şi mai umil...

Pe-al doamniței braț coboară tremurând o adiere.
Voalul lin se înfioară, lacrima din gene piere,
Ramurile bat în geamuri, norii freamătă-n eter,
O prăpastie adâncă se formează până-n cer!

Nu-i nici sete, nici dorință ce mă-ncearcă uneori,
Pe o pajişte de gânduri dragul meu mi te cobori
Şi mă lăsă să te-ating chiar de-am mâinile legate
De o teamă ce-mi inundă simțurile necurate!

Lângă geam se lasă luna împletind culori de ceară,
Părul ei cel arămiu peste brațe lin coboară,
Doar o clipă mai aproape şi fantasmele dispar
În sclipi nimicitoare printre sfeştnice de jar.

Ea se-piedică de-o umbră, se ridică speriată,
Luna îşi ascunde chipul şi rămâne doar o pată...
Pe o masă învechită stă de veghe-ntr-un pahar
O licoare ce se zbate în culori de chihlimbar.

Arde fiecare umbră despletite ca-ntr-un joc!
Când paharul îl ridic şi-l goleşte dintr-un foc,
Cu un zgomot surd pocalul se loveşte de pământ.
Liniştea domneşte-n piatră, e târziu, nici un cuvânt.

Pe oglinda unui lac, se nasc stele căzătoare,
Două sfere străvezii se unesc în depărtare.
Valuri albe pe albastrul depărtării şerpuiesc
Unde razele de luna sufletele întâlnesc!

Moartea îşi preschimbă chipul într-un cer trandafiriu,
Soarele apare-n geamuri amorțit şi sângeriu,
Prea târziu este acum pentru-a inimii căință!
Două suflete pe veci s-au unit în suferință...



vezi mai multe poezii de: Panait Gabriela




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.