PEISAJ
Luna albastră plutind în infinit,
O păstoriţă singură şi gânditoare
La turma miriadelor mioare,
Cerul albastru, lac de hyacint,
Şi falnici nori, corăbii zburătoare,
Trecând în şiruri sure, mohorât,
Cu persistență dinspre răsărit
Ca la o plănuită vânătoare.
O mare de zăpadă dedesubt
Pe care zbor lugubrele lor umbre,
Şi gropile pământului abrupt,
Supt de tranşee şi de găuri sumbre.
Totul în jur ia forme disperate
Ce moartea-n suflet ne trezesc de noapte.
vezi mai multe poezii de: Vasile Cornel
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.