Prăpastie vie mustind a dorinţă,
Eclectică, mută, dantescă şi fadă,
Mi-s Fata Morgana, neant, nefiinţă,
Sisifică piatră, nevrând să mai cadă.
Adâncu-mi dospeşte de vise înfrânte
Şi muşchiul încearcă în van să respire.
Aici, adevărul în cerc se învârte
Şi cercul se-mbată, duhnind peste fire.
Aş vrea, de-ar fi puntea puţin mai înaltă,
Să zgârii tot cerul cu cretă de nori,
Să-mpătur toţi aştrii în tainiţa mată
A clipei bătrâne ce moare în zori.
vezi mai multe poezii de: Lucia Eniu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.