Când ochii i-am deschis, demult,
Spre chipul tău, senin și viu,
Un cântec vocea ta, și-ascult,
Și – acum îndemnul cum să fiu.
Când să pășesc am început,
Si imediat m-am poticnit
De mână - atunci tu m-ai ținut
Și-astfel spre lume am pornit
Mai mult am vrut să-învăț, mai mult,
Noian de întrebări am pus,
Copil senin lângă-un adult:
La toate ai avut răspuns.
Mai fost-au clipe când furios
Pe un cuvânt și ce-a urmat,
M-am supărat, credeam, serios,
Zâmbetul tău iar m-a calmat.
Mă întreba un profesor:
„Băiete, cum e mama ta?”
Tăceam, priveam doar spre covor,
Orice-aș fi spus, nu – înțelegea!
Acum ne-am despărțit de tot?
Chiar ai plecat de lângă noi?
Că te iubesc, să-ți spun, mai pot?
Sau când ne vom vedea noi doi?
Mă resemnez, da, ăsta sunt,
Un om mai singur, mai sărman,
Căci fără tine soarta - înfrunt
Sărac în suflet, biet orfan…
Din volumul "Hoinar prin sufletul meu" Ed Vasiliana 98, 2022
vezi mai multe poezii de: socolov
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.