Per aspera ad astra
...
Dacă te duci, atras de lună
Spre țărmul viselor ușoare,
Simți, când stelele se-adună,
A lor dulce-nfiorare!
...
Te vor cuprinde-n dansul lor
Și vei uita de tot și toate,
Sub vraja stelelor ce vor
Să le însoțești în noapte!
...
De atunci nu vei mai ști,
Prins în mreaja poeziei,
Unde te duci, de unde vii,
Și doar în suflet vei simți
Povara grea a veșniciei!
...
Dar vei cunoaște-al ei mister,
Și vei afla de ce-ai trăit
Punct de lumină-n infinit,
Fulger viu, dar efemer!
...
Și te va durea nespus,
Când vei afla că-n viață toate
Ți-au fost date către moarte,
Moartea de jos, să renaști sus!
...
Că tot ce ai iubit cândva
Și toate-n care ai crezut,
Au fost de când te-ai născut,
Numai pentru moartea ta!
...
Doar murind în tine, jos,
Doar simțind cât ești de gol,
Devii un astru luminos
În cerul tău, nemuritor!
...
(dar vai, cât e de dureros)!
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.