Perdanți
Își țese moartea pânza în juru-acestei lumi
Iar îngerii se pierd, cu aripile arse,
Tribut plătit hidoasei cu lacrimile-n pumni
Când semnul neputinței ni s-a-nfierat în oase...
Și mușcă ura-n carne și sângerăm blestem
Și ochii nu mai văd lumina bunătății,
Din întuneric ies fantasme și mă tem
Că suntem prizonieri în slujba "libertății"...
Cuvântul nu-i un scut, e sabia ce taie
În sufletele surde urechi de elefant
Dar surd e cel ce spatele de bună voie-ndoaie
Și refuzând să vadă rămâne un "perdant"...
de Gabriela Mimi Boroianu
15.11.2015
vezi mai multe poezii de: Gabriela Mimi Boroianu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Vă mulțumesc frumos!E o poezie tristă scrisă cu furia neputinței...
Gabriela Mimi Boroianu (autor)
miercuri, 18 noiembrie 2015
O poezie densă, grandioasă.
Cami
luni, 16 noiembrie 2015
Ai scris și de data aceasta atât de profund și frumos...
duna alin
luni, 16 noiembrie 2015