Trosnesc catargele din lemn pe-o navă,
Le-ndoaie vântul către ape adânci, solemn;
Pescarul amator rămâne demn în multele-i faze
Și valuri devenite-s scurte litanii-voci preoțești.
Deasupra apei stoluri de cocori se văd pe vânturi;
Și cârtițe pe sub văzduh răsar din aburii furtunii;
Îți par umbrele peste mări sclipind să-nspume
Sub bolta de lumină a ultimului rid, dorințe...
Se-nvăluie-n ceață privirile sărace, seci și nude,
Albastre curcubeie prelung se-ntrec în forme
Luminând străine înecuri de stupoare printre rime;
Mă-clatin printre vele cu ochii încercănați...
Adormită printre conuri de brazi gătiți de sărbătoare;
Tânjește luna neagră sărut dintre-un ocean și tu
Devreme este și prea-curând se naște-o primăvară,
Nălucile dispar prin norii cristalini ai penultimului cer.
Suave și-ntristate, brățări de pus la mâini, lunguiețe,
O liniște se-ndură de ochii blânzi ai nopții;
Le șterge lăcrimarea, momeală pentru orele tristeții,
Delir topindu-se ca untul, prins în mrejele bătrâne.
vezi mai multe poezii de: Cornelia Cristea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.